Decizie neașteptată a lui Hagi. Unul dintre cei mai buni fotbaliști ai Viitorului a fost pus pe liber și a semnat deja cu FC Voluntari

  • Publicat:
  • Actualizat:

Vlad Achim (26 de ani) și-a reziliat contractul cu Viitorul și va juca în a doua parte a sezonului pentru FC Voluntari.

Aducerea lui Pablo de Lucas, fostul mijlocaș central al Petrolului, l-a făcut pe Gică Hagi să renunțe la un om de bază din prima parte a campionatului. Cu două goluri și șase pase decisive, Vlad Achim nu a fost doar unul dintre cei mai importanți oameni ai „Regelui”, ci și unul dintre mijlocașii care au impresionat în prima parte a sezonului Regulat. Luni, însă, fostul jucător al Ceahlăului, care a intrat și în circuitul echipei naționale, și-a reziliat contractul cu FC Viitorul, dar nu va sta departe de fotbalul românesc.

„FC Viitorul și Vlad Achim au încetat colaborarea. Cele două părți au convenit ca despărțirea să se facă pe cale amiabilă. FC Viitorul îi mulțumește lui Vlad Achim pentru colaborare și îi urează mult succes în carieră!”, scrie site-ul oficial al echipei lui Gică Hagi.

Odată încheiate socotelile cu clubul patronat de Gigă Hagi, Achim a semnat un contract cu FC Voluntari, echipă la care a fost dorit de Mitică Dragomir, noul președinte de onoare al formației ilfovene. Astfel, Achim devine al treilea fotbalist pe care Hagi îl trimite la Voluntari, după ce Bogdan Mitache și Bogdan Țîru au fost împrumutați la formația antrenată de Ionel Ganea.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣

Presa din Grecia, tranșantă după ce PAOK-ul lui Lucescu a ajuns să aibă titlul la mâna ei: „La gunoi!”

Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ

Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana

DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE

Cine e și cu ce se ocupă presupusul iubit al Simonei Halep. Are 57 de ani și e în topul celor mai bogați români
Cine e și cu ce se ocupă presupusul iubit al Simonei Halep. Are 57 de ani și e în topul…
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?

9 judeţe, sub avertizări meteo cod galben şi portocaliu de vijelii. Vreme severă până vineri seară

Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...

Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte…
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile

DECIZIE pentru cei care au telefoane mobile. Se aplică pentru toată lumea

Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news

Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde

Trei semne că discuți cu un robot escroc AI

Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO

Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro

Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?

Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu

×